Chiriașul RA-APPS Mircea Geoană care plătește lunar 3.200 de euro: Nu am bani cu nemiluita să îmi cumpăr casă

Chiriașul RA-APPS Mircea Geoană care plătește lunar 3.200 de euro: Nu am bani cu nemiluita să îmi cumpăr casă
Publicat: 16/01/2013, 18:50
Actualizat: 03/09/2019, 09:33

Senatorul Mircea Geoană, unul dintre chiriașii RA-APPS aflat pe lista publicată astăzi de Guvern, declară că vrea să plece cât mai curând din casa pe care o ocupă.

„Cât am fost președintele Camerei Deputaților, legea îmi permitea să locuiesc (într-o casă RA-APPS n.r.). Nu a fost niciun privilegiu, am plătit chirie ca toți ceilalți”, a declarat senatorul PSD Mircea Geoană.

Geoană afirmă că a avut un contract cu o firmă pentru construirea unei locuințe proprii, dar firma în cauză a dat faliment. „Nu a fost nicio clipă vorba de vreun privilegiu pe care să-l fii obținut (…) Vreau să plec cât mai curând din casa pe care o ocup acum”, a mai spus el.

Referitor la chiria de 3.200 de euro pe care o plătește pentru casa RA-APPS, fostul președinte al Camerei Deputaților afirmă că nu are „bani cu nemiluita, cum au alții”, pentru a se muta repede într-o locuință cumpărată. „Nu m-am mișcat (în găsirea unei alte locuințe n.r.) din cauza resurselor modeste pe care le am”, a explicat el.

Guvernul a dat publicității astăzi lista chiriașilor RA-APPS pe care se regăsesc 285 de persoane.

Familia lui Mircea Geoană are opt camere în casa din Cucu Starostescu, în total 246,34 de metri pătrați, pentru care chiria a fost stabilită la 3.195,79 de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal